Două minore s-au înecat joi în canalul de canoe din municipiul Bălţi

Două minore s-au înecat, joi, 6 iulie, în canalul de canoe din municipiul Bălţi. Conform Centrului de presă al Departamentului Situaţii Excepţionale (DSE), cele două verişoare, de 8 şi 10 ani, s-au înecat în jurul orei 12.30. Corpurile lor neînsufleţite au fost găsite de scafandrii DSE abia în jurul orei 14.00. Canalul de canoe este adânc, cu parapetul abrupt, ceea ce a făcut aproape imposibilă salvarea acestora. Ministerul Afacerilor Interne investighează cazul. Un alt dublu înec a avut loc la 2 iulie la Marea Neagră. Două sportive la proba karate din R. Moldova, în vârstă de 17 şi 19 ani, participante a competiţiilor internaţionale, au dispărut în acea zi în marea agitată de furtună. Corpurile lor au fost găsite la 5 iulie în apropierea satului Primorskoe, raionul Chilia. În anul curent, scafandrii DSE au recuperat din apă corpurile a 8 persoane înecate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.