Două ministere vor negocia proiectul Acordului bilateral cu Rusia în domeniul energetic

Ministrul Economiei şi Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene vor negocia cu Federaţia Rusă Acordul interguvernamental privind cooperarea în domeniul energetic. Vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al economiei, a declarat că proiectul acordului este un produs al mai multor autorităţi publice, inclusiv a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică, transmite Info-Prim Neo. „Prevederile acestui proiect de acord îşi propun să acopere toate elementele de interacţiune în acest domeniu, inclusiv asigurarea Republicii Moldova în integritatea sa cu gaze naturale, reflectând viziunea Moldovei asupra acestei probleme, cât şi asupra tranzitării gazelor ruseşti pe teritoriul Republicii Moldova spre Balcani. De asemenea, proiectul acoperă elementele ce vizează producerea şi exportul de energie electrică, precum şi colaborarea în domeniul sporirii eficienţei energetice şi producerii energiei din surse regenerabile”, a spus vicepremierul. Proiectul prezintă viziunea Republicii Moldova privind soluţionarea problemei datoriei istorice faţă de Gazprom, de peste 3 mlrd de dolari, cea mai mare parte a căreia revine consumatorilor de pe malul stâng al Nistrului. Prevederile acordului sunt în conformitate cu normele OMC, având în vedere că atât Republicii Moldova, cât şi Federaţia Rusă sunt ţări membre cu drepturi depline (şi obligaţiuni) ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului. Potrivit premierului Vlad Filat, acestui acord îi revine un rol deosebit în negocierea şi semnarea noului contract de livrare a gazelor naturale între SA Moldovagaz şi Gazprom.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.