Două gospodării din satul Andruşul de Sus, raionul Cahul, se află în pericol din cauza eroziunii solului. Autorităţile locale le-au propus celor două familii să se mute.
Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, în apropierea locuinţelor se găseşte un lac artificial de acumulare, iar recent s-a stabilind că este blocat canalul de scurgere, de aici şi activarea procesului geologic. Echipa de salvatori şi pompieri venită în teren a început operaţiunea de pompare a apei, pentru a scădea nivelul de apă din bazinul acvatic. Lucrările au durat luni mai mult de zece ore şi au fost reluate şi astăzi.
Solicitat de IPN, primarul localităţii, Sorin Ciobanu, a declarat că, până săptămâna trecută, în pericol se afla o singură gospodărie, dar eroziunile s-au extins din cauza ploilor continue şi acum există riscul de prăbuşire pentru încă o casă. Alte locuinţe în apropiere nu sunt. Edilul susţine că celor două familii li s-a propus să se mute în apartamentele dintr-un bloc care se află la balanţa primăriei, însă acestea nu au fost de acord.
Primarul a mai spus că aceasta este singura soluţie pe care o pot propune autorităţile, inclusiv şi să aloce resurse pentru reparaţia apartamentelor în care ar urma să se mute familiile. Potrivit primarului, procesul de eroziune ar putea fi oprit odată cu evacuarea apei din bazinul acvatic din apropiere, dar şi dacă vor încetini ploile.