Două fete, lovite de un jeep în centrul capitalei

Două tinere au fost internate în stare foarte gravă la Spitalul de Urgenţă după ce au fost izbite violent de către o maşină de teren în centrul capitalei. Ofiţerul de presă al Comisariatului General de Poliţie, Tudor Căpăţină, a comunicat pentru Info-Prim Neo, că accidentul s-a petrecut la intersecţia străzilor Bucureşti şi Mihai Eminescu. Două tinere, de 20 de ani, traversau strada când au fost spulberate de un Mitsubishi Pajero. Fetele au fost transportate de urgenţă în secţia reanimare. Deocamdată nu se cunoaşte cine se face vinovat de producerea accidentului, cert este că cineva dintre participanţi a trecut pe roşu. Cazul este cercetat. În ziua trecută, în capitală au fost înregistrate 4 accidente de circulaţie cu 6 persoane traumatizate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.