Două echipe de filmare au fost reţinute de poliţie în timp ce filmau o acţiune comemorativă

Două echipe de filmare au fost reţinute de poliţiştii Comisariatului sectorului Centru din capitală, în timp ce îşi exercitau meseria. Echipa postului de televiziune PRO TV Chişinău a fost reţinută în stradă, în timp ce filma un marş al Partidului Liberal (PL) care a organizat, cu prilejul aniversării a 89-a de la Unirea Basarabiei cu România, depuneri de flori la mormintele membrilor Sfatului Ţării. Jurnaliştii au fost reţinuţi, împreună cu 15 reprezentanţi ai PL, de un efectiv numeros de poliţişti şi transportată cu „dubiţa” la comisariat. Cea de-a doua echipă, a postului de televiziune DTV, a fost reţinută chiar în sediul Comisariatului Centru, transmite Info-Prim Neo. Conform unui comunicat de presă al PL, marţi, 27 martie, la ora 11.00, la intersecţia străzilor Bernardazzi şi Armenească, cinci echipaje de poliţie, numărând mai multe zeci de poliţişti, au tăbărât asupra celor 15 membri ai PL, inclusiv preşedintele partidului, Mihai Ghimpu, şi vicepreşedintele Dorin Chirtoacă. Reprezentanţii PL susţin că se deplasau regulamentar pe trotuar, fără a periclita ordinea publică şi circulaţia transportului, spre Cimitirul Central. Potrivit aceleiaşi surse, atât membrii PL, cât şi echipa PRO TV au fost agresaţi de poliţiştii care au lovit în ei, frângându-le mâinile. Motivele reţinerii nu au fost comunicate. PL îşi exprimă protestul faţă de acţiunile barbare ale poliţiei şi le condamnă cu fermitate. Solicitat de Info-Prim Neo, directorul ştiri al PRO TV Chişinău, Corneliu Durnescu, a declarat că motivul invocat de comisarul Dumitru Rusu este că echipa de filmare “a fost reţinută din greşeală, în imbulzeala care s-a creat”. Potrivit directorului ştiri al PRO TV Chişinău, este evident că reţinerea echipei a fost un act intenţionat, întrucât reporterul Maia Andruşca avea microfonul PRO TV în mână, iar operatorul purta camera pe umăr. Mai mult, din imaginile filmate se vede clar că echipa de filmare se afla la o distanţă de mai bine de 50 de metri de locul în care protestatarii erau urcaţi cu forţa în maşina poliţiei. De asemenea, nici un politist nu a cerut echipei PRO TV Chişinău să se legitimeze şi nici nu s-a prezentat în momentul reţinerii, a mai spus Durnescu. “Consideram că acesta este un act de intimidare a postului nostru de televiziune care încearcă să îşi facă în mod liber şi corect meseria. Solicităm Ministerului Afacerilor Interne să îşi ceara oficial scuze pentru incident şi cerem ca ofiţerii care au comis acest abuz să fie sancţionaţi”, se spune într-o Notă de protest a PRO-TV Chişinău, semnată de directorul postului, Cătălin Giosan. Puţin mai târziu, chiar în sediul Comisariatului de Poliţie Centru a fost reţinută echipa de filmare a postului DTV. Aceasta a venit să ia imagini despre reţinerea membrilor PL, însă a fost reţinută chiar în sediul comisariatului. Potrivit directorului postului, Ion Terguţă, poliţiştii au scos caseta din camera de luat vederi şi au demagnetizat-o, iar reporterul Tatiana Gavriliuc a fost ameninţată că i se va intenta dosar penal dacă va insista asupra acestui subiect. La ora actuală, ambele posturi de televiziune au anunţat organismele internaţionale şi organizaţiile non-guvernamentale naţionale despre încălcările flagrante comise de poliţişti. Solicitat de Info-Prim Neo, Centrul de presă al MAI nu a oferit detalii despre acest caz, făcând trimitere la Serviciul de presă al Comisariatului General de Poliţie, telefonul căruia nu a răspuns până la ora difuzării ştirii. Comisarul sectorului Centru, Dumitru Rusu, de asemenea nu a răspuns la numărul său de telefon.
  • corneliu durnescu.mp3
  •     0
  • ion terguta.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.