Două companii farmaceutice au prejudiciat statul cu peste 90 de milioane de lei

Două companii farmaceutice din ţară sunt suspectate de spălare de bani prin evaziune fiscală, fals în acte şi livrare de medicamente necalitative în spitalele din ţară. Potrivit primelor estimări, firmele în cauză au prejudiciat statul cu peste 90 de milioane de lei, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Centrului Naţional Anticorupţie.

Companiile autohtone importau medicamente din China. În portul din Odesa, Ucraina, până unde medicamentele erau aduse pe mare, în acte se indica un preţ mai mare, iar ca exportator figura deja o companie offshore, după care marfa era introdusă în Republica Moldova. În aşa fel, loturi enorme de medicamente au ajuns să fie comercializate pe piaţa autohtonă la preţuri de 3-4 ori mai mari decât cel iniţial.

Ca urmare a documentării acestei scheme, ofiţerii CNA, în comun cu partenerii din Letonia, au stabilit că doar 60% din mijloacele financiare obţinute din importul de medicamente erau achitate chinezilor, iar restul erau spălate prin offshor-uri. Ulterior, directorii companiilor farmaceutice autohtone îşi ridicau banii din offshor-uri sau de pe cardurile deschise pe numele unor terţe persoane. În cadrul cercetărilor au fost efectuate 11 percheziţii, fiind ridicate extrase bancare de pe conturile companiilor offshore, ştampile ale producătorilor chinezi şi ale unor societăţi din regiunea transnistreană, specificaţii ale mărfurilor livrate, înscrisuri care confirmă livrarea mărfii utilizând standarde contabile duble. Pe acest fapt procurorii au deschis un dosar penal pentru spălarea banilor, urmând ca alte cauze penale să fie deschise pentru evaziune fiscală, fals în acte publice şi practicarea activităţii ilicite de antreprenoriat. Directorii companiilor farmaceutice au statut de bănuit.

Totodată, ca urmare a analizelor de laborator, s-a constat că un medicament importat de una dintre firmele menţionate este ineficient şi nu corespunde parametrilor de dozare. Ca urmare, Ministerul Sănătăţii a interzis utilizarea practică a medicamentului în cauză şi importul acestuia, fiindu-i retras certificatul de înregistrare. Respectiv, medicamente în sumă de aproximativ 500 de mii de lei au fost retrase din spitale pentru lipsa efectului în procesul de tratare a pacienţilor. Pe acest fapt, CNA a mai deschis un dosar penal pentru cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.