Două automobile au fost avariate de un arbore prăbuşit peste ele

Două automobile au fost avariate de un arbore doborât la pământ de vântul puternic de aseară. Incidentul a avut loc pe strada Calea Ieşilor din capitală.

Solicitată de IPN, vicedirectorul Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi, Galina Leahu, a comunicat că au fost înregistrate 5 cazuri în care vântul a doborât copaci sau ramuri mai mari. Din cele două automobile avariate pe Calea Ieşilor unul a fost distrus practic în întregime. Persoane rănite şi alte pagube semnificative nu au fost înregistrate.

Galina Leahu a menţionat că în multe dintre asemenea cazuri, când maşinile sunt avariate de arbori, proprietarii acţionează întreprinderea în judecată pentru a cere despăgubiri. Vicedirectorul a explicat că nimeni nu este asigurat de vânt puternic sau de ploi şi şoferii trebuie să ţină cont de fenomenele naturii. Potrivit statisticilor din anii precedenţi, din toate litigiile, 2-3 la sută au fost pierdute de către asociaţie, în celelalte dosare „Spaţii Verzi” a obţinut câştig de cauză.

Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, în urma ploii şi avântului puternic, în ţară nu au fost înregistrate cazuri ieşite din comun.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.