Două agenţii pentru dezvoltare regională urmează să mai fie create în anul curent
Două agenţii pentru dezvoltare regională urmează să mai fie create în anul curent – Agenţia de dezvoltare regională Chişinău şi Agenţia de dezvoltare regională UTA Găgăuză. Despre aceasta a comunicat, într-o emisiune la Radio Moldova, viceministrul dezvoltării regionale, Veaceslav Guţuţui, citat de Info-Prim Neo.
În 2012 suma alocată din bugetul de stat Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională va fi de 174 mln lei ( 1% din toate veniturile bugetului ). Încă 28 mln lei constituie grantul acordat de DIFID.
Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor negociază cu mai mulţi potenţiali donatori externi, care şi-au exprimat disponibilitatea de a finanţa proiecte de dezvoltare regională. Cu Delegaţia UE la Chişinău se negociază acordarea a 7 mln euro pentru finanţarea unor proiecte-pilot de dezvoltare regională. Cu 12 state ale UE se negociază oferirea asistenţei tehnice, în parte în perfecţionarea mecanismului de finanţare a proiectelor de dezvoltare regională. Iar SUA, prin intermediul USAID, au promis alocarea în 2012 a 12 mln dolari pentru dezvoltarea locală.
În săptămâna curentă au loc şedinţe ale consiliilor regionale pentru dezvoltare Centru, Nord şi Sud, care vor propune noi proiecte de dezvoltare regională pentru finanţare în 2012. Decizia finală va fi luată de către Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale, şedinţa căruia este preconizată pentru sfârşitul lunii februarie.
Anul trecut au fost lansate 21 de proiecte de dezvoltare regională cu finanţare din Fondul Naţional de Dezvoltare Regională. Două din acestea au fost finalizate – proiectul drumului de la Basarabeasca spre Ucraina şi proiectul modernizării staţiei de epurare şi sistemului de canalizarea din raionul Călăraşi. Celelalte 19 proiecte vor fi finalizate pe parcursul anului curent. Sunt proiecte de renovare şi modernizare a sistemelor de aprovizionare cu apă şi canalizare, de reabilitare a drumurilor regionale, de extindere a sistemelor de colectare şi depozitare a deşeurilor menajere şi solide.