Dosarul mercur a ajuns pe masa judecătorilor

Procuratura Generale a transmis în judecată dosarul a doi bărbaţi din Glodeni învinuiţi că au încercat să vândă 22 de kilograme de mercur. Bărbaţii sunt învinuiţi de încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, a declarat într-o conferinţă de presă şeful Secţiei conducerea urmăririi penale în organele centrale ale MAI şi Serviciului Vamal, procurorul Valeriu Bodean, transmite Info-Prim Neo. Procurorul a declarat că în 1985, unul dintre bărbaţi, acum în vârstă de 61 de ani activa şofer pe rute internaţionale şi a adus din Federaţia Rusă mercur în formă lichidă, pe care îl păstra ilegal acasă. După 26 de ani, bărbatul, împreună cu un cunoscut de-al său, de 51 de ani, au hotărât să vândă mercurul. Primului cumpărător din oraşul Orhei i-au vândut o fiolă cu mercur metalic cu masa de 35.55 grame. Ulterior au hotărât să vândă întreaga cantitate de mercur, la preţul de 110 mii de euro. Bărbaţii au fost reţinuţi la Chişinău când încercau să vândă mercurul. Mercurul este o substanţă toxică, poate crea daune esenţiale pentru sănătatea populaţiei şi mediului. Cauza penală a fost expediată în judecătoria sectorului Râşcani. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bărbaţii riscă o amendă de 12 mii de lei sau 3 anin de închisoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.