Dosarul de învinuire a secretarului CMC a fost deferit justiției

Dosarul secretarului Consiliului municipal Chișinău a fost trimis în judecată. El este învinuit că ar fi pretins, în repetate rânduri, mijloace financiare și bunuri de la reprezentanții unor agenți economici și consilieri municipali pentru diferite servicii. Dacă va fi găsit vinovat el riscă închisoare de la trei la șapte ani, cu amendă de până la 300 mii lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la cinci la zece ani, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Procuraturii Generale.

Secretarul CMC este învinuit că, în perioada februarie – mai 2017 ar fi pretins și primit bani pentru includerea pe ordinea de zi a Consiliului a proiectelor deciziilor privind prelungirea termenului de arendă pentru diferite terenuri și modificarea hotarelor unor loturi. De asemenea, secretarul este învinuit de pregătirea setului de documente pentru cumpărarea-vânzarea unor terenuri și pentru aprobarea planurilor urbanistice ale anumitor obiecte.

Potrivit procurorilor anticorupție, secretarul CMC ar fi pretins și acceptat 5200 de lei, 700 de euro și 2 000 de dolari pentru influențarea membrilor Consiliului sau altor responsabili din cadrul Primăriei.

Învinuitul a încheiat cu procurorii acord de recunoaștere a vinovăției, cauza urmând a fi examinată de către instanța de judecată în procedură specială. Secretarul CMC este momentan în arest la domiciliu.

Procurorii anticorupție, la finalizarea urmăririi penale, au expediat în adresa CMC, în condițiile art.200 din Codul de procedură penală, demersul privind suspendarea învinuitului din funcția de secretar, care la momentul expedierii cauzei în instanța de judecată nu a fost examinat.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.