Dosarele pentru admiterea la studii în România se vor depune între 31 iulie-8 august

Începând cu 31 iulie şi până pe 8 august, în Republica Moldova se va afla o comisie pentru a primi dosarele candidaţilor care doresc să se înscrie în instituţiile de stat de învăţământ universitar şi preuniversitar din România, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ambasadei României la Chişinău. La Bălţi comisia va primi dosarele la Universitatea de Stat „Alecu Russo”, în zilele de 31 iulie (între orele 14.00 şi 18.00), 1 august (între 9.30 şi 18.00) şi 2 august (între 9.30 şi 15.00). La Chişinău dosarele se depun pe strada Vlaicu Pârcălab, nr. 39, în sediul fostului Consulat al României, în zilele de 3 august – 5 august (între 9.30 – 18.00) şi 6 august (între 9.30 – 15.00). La Cahul comisia se va afla la Universitatea „Barbu Petriceicu Hasdeu” în ziua de 7 august (între 9.30 – 18.00) şi 8 august (între 9.30 – 15.00). Înscrierile se fac pentru învăţământul preuniversitar precum şi pentru ciclurile de studii universitare de licenţă, de master şi doctorat pentru anul şcolar şi universitar 2011 – 2012. Condiţiile de înscriere şi metodologia sunt prevăzute în Ordinul de Ministru privind metodologia de şcolarizare a cetăţenilor de origine etnică română din Republica Moldova. Ordinul respectiv poate fi consultat la www.edu.ro, pagina de internet a Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului din România.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.