Procurorii anunță că au pornit astăzi, 2 august, o cauză penală în cazul celor șapte cetățeni turci declarați persoane indezirabile și îndepărtați de pe teritoriul Republicii Moldova în septembrie 2018. Dosarul a fost pornit pe faptul „excesului de putere sau depășirii atribuțiilor de serviciu, comis de angajați ai Biroului Migrație și Azil al MAI și ai Serviciului de Informații și Securitate”, transmite IPN.
Într-un comunicat de presă al Procuraturii Generale se menționează că temei pentru pornirea respectivei cauze penale au servit materialele anchetei de serviciu, efectuate de SPIA al MAI. De asemenea, și hotărârea de condamnare a Republici Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului pentru încălcarea drepturilor cetățenilor turci, îndepărtați în luna septembrie anul 2018, în Turcia.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că Republica Moldova a încălcat drepturilor cetățenilor turci care au fost expulzați în septembrie 2018. În decizia sa, CEDO a dispus achitarea a câte 25 de mii de euro fiecărui reclamant, cu titlu de prejudicii morale. Potrivit concluziilor Curții, privarea de libertare a reclamanților în septembrie 2018 nu a fost nici legală și nici necesară. Totodată, privarea de libertate a reclamanților în acest mod a constituit un transfer ilegal a persoanelor de pe teritoriul Moldovei în Turcia care a omis toate garanțiile oferite de legislația națională și internațională.
Cinci din cei șapte cetățeni turci expulzați anul trecut din Republica Moldova, la cererea Ankarei, au fost condamnați deja. Acum două zile, unul a primit 12 ani de închisoare.