Doritorii de a susţine BAC-ul în regim extern pot depune cerere până pe 15 februarie

Persoanele care doresc să susţină examenele de absolvire a liceului în regim extern pot depune cererile începând cu 15 ianuarie curent. Dosarul se va prezenta la Agenţia de Evaluare şi Examinare până pe data de 15 februarie, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, în cerere se indică profilul, limba de instruire, limba străină studiată, examenul la solicitare. La cerere se anexează copia legalizată a atestatului de studii medii de cultură generală sau situaţia şcolară pentru clasele X-XII şi copia buletinului de identitate. La susţinerea în regim extern a examenelor de BAC sunt admise persoanele care au atins vârsta de 19 ani, au cel puţin 2 ani de liceu cu situaţia şcolară încheiată (clasa a X-XI), absolvenţii colegiilor şi studenţii instituţiilor de învăţământ superior care au fost admişi la studii în baza atestatului şcolii medii de cultură generală. Candidaţii înscrişi vor susţine probe de diferenţă de programă pentru certificarea gradului de însuşire a materiei la toate disciplinele din Planul-cadru pentru învăţământul liceal, anul de studii 2012-2013, la profilul respectiv. Examenele de absolvire, în regim extern, se vor desfăşura concomitent cu examenele de absolvire în învăţământul liceal, conform orarului aprobat de către Ministerul Educaţiei. Modelul de cerere pentru înscrierea la examene poate fi găsit pe pagina electronică a Agenţiei de Evaluare şi Examinare www.aee.edu.md. În sesiunea 2012 examene în regim extern au susţinut circa 400 de candidaţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.