Dorin Purice despre acuzațiile ofițerilor PF: Sunt insinuări sau o simplă răfuială

Dorin Purice, secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne, apreciază ca fiind absolut nefondate acuzațiile pe care i le aduc doi ofițeri ai Poliției de Frontieră, care spun că, în 2014, au fost predați ilegal autorităților române pentru a fi cercetați într-un dosar penal. Dorin Purice, pe atunci șef al Departamentului Poliției de Frontieră, declară că acuzațiile care i se aduc nu sunt altceva decât „insinuări sau o simplă răfuială din partea unor foști angajați ai Poliției de Frontieră, care s-a dovedit că au fost organizatorii unui grup criminal specializat în contrabandă și acte de corupție”.

Într-o conferință de presă la IPN, Dorin Purice a declarat că nu a cunoscut despre faptul că cei doi ofițeri, Iurie Volceanov și Ivan Mustață, ar fi putut să fie reținuți de DNA-ul din România. I s-a raportat despre acest lucru post-factum. „Și chiar dacă aș fi cunoscut, în sistemul juridic nu există normă legală care ar obliga cetățeanul să preîntâmpine un infractor că urmează să fie reținut”, a spus secretarul de stat de la MAI. Dorin Purice declară că este gata în orice moment să se prezinte în fața procurorilor pentru a clarifica acest caz. Totodată, va solicita Procuraturii Anticorupție „să reanimeze” cauza penală pe faptul organizării contrabandei cu țigări, în care au fost vizați cei doi polițiști de frontieră. Cauza a fost suspendată pe pentru că cei doi au fost condamnați în România.

Referindu-se la evenimentele din 2014, Dorin Purice a spus că Direcția inspecție efectiv a Departamentului Poliției de Frontieră a primit informația că, în noaptea de 1 spre 2 mai, pe segmentalul de frontieră de la Leova va avea loc o tentativă de contrabandă cu țigări. În aceeași zi, au fost create două grupuri de polițiști de frontieră pentru verificări. După miezul nopții, pe segmentul de frontieră au intrat două microbuze. Polițiștii au intervenit și au reținut patru persoane și cele două unități de transport încărcate cu peste 120 de cutii de țigări. Totodată, pe malul râului Prut a fost găsită o barcă și ustensile pentru transportarea cutiilor cu țigări peste râu.

În timpul operațiunii de căutare, la fața locului a fost întâlnit Iurie Volceanov, șeful Secției Investigații Speciale a Poliției de Frontieră Leova, care a spus că face verificări de rutină. „Cu toate că, în conferința de presă, el a declarat că se afla acolo pentru că știa că urma să treacă o contrabandă de țigări. Întrebarea mea este de ce era doar el singur pe acel segment și cum avea de gând să rețină cele patru persoane de unul singur?”, declară Dorin Purice.

În același timp, Poliția de Frontieră Română a reținut pe malul Prutului cinci persoane din România și Republica Moldova și două mijloace de transport cu 20 de cutii de țigări trecute recent din Republica Moldova. Spre dimineață, autoritățile din România au solicitat o întrevedere pentru a discuta despre acel eveniment. La discuții urma să meargă Iurie Volceanov și Ivan Musteață. Aceștia au plecat de bună voie. La întoarcere, Isac Tarlapan, pe atunci șeful Direcției regionale „Vest” a Departamentului Poliţiei de Frontieră, care a mers și el la întrevedere, a raportat că cei doi ofițeri au fost reținuți de autoritățile române pentru corupere activă și contrabandă cu țigări. După procesul de judecată, ambii au fost recunoscuți vinovați.

Potrivit lui Dorin Purice, problema pretinsei predări ilegale a angajaților Poliției de Frontieră Române a fost cercetată în 2014 de Procuratura Anticorupție, la cererea avocatului unuia dintre cei doi. În 2018, a fost depusă o plângere la Serviciul Protecție Internă și Anticorupție a MAI, unde a fost examinată această situație. „În ambele cazuri în acțiunile mele sau a colegilor mei nu au fost stabilite elemente constitutive ale unei infracțiuni sau alte abateri de la legislație”, declară secretarul de stat.

Fostul șef de la Poliția de Frontieră a menționat că nu înțelege de ce cei doi ofițeri de frontieră tind să fie reangajați și crede că contractele lor de muncă de muncă trebuiau întrerupte, nu suspendate, imediat ce sentința a devenit definitivă, pentru că persoanele care au antecedente penale nu pot lucra în Poliție.

Cei doi ofițeri și avocatul lor au relatat cazul într-o conferință de presă la IPN.

Doi foști polițiști de frontieră acuză că au fost „extrădați” ilegal în România
 

  • Dorin Purice despre reactia la acuzatiile fostilor ofiteri ai Politiei de Frontiera
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.