„Declaraţia lui Vladimir Voronin (că Valeriu Boboc, tânărul care a decedat în noaptea de 7 spre 8 aprilie, a fost aruncat de la geamul unui etaj din clădirea parlamentului - n.r.) înseamnă recunoaşterea de către acesta că el este autorul moral al terorii, al maltratărilor şi al tolerării tuturor crimelor care au avut loc în comisariatele de poliţie după 7 aprilie”, a declarat marţi, 23 martie, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, transmite Info-Prim Neo. Primarul spune că asemenea afirmaţii, lansate de către un fost şef de stat la aproape un an de la evenimentele din 7 aprilie, îl dezonorează şi îl descalifică. „A avea în subordine un întreg aparat represiv, aşa ca Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Procuratura Generală, Serviciul de Informaţii şi Securitate şi toate celelalte structuri ale statului, şi să afirmi că o persoană care a fost omorîtă de regim a fost aruncată din clădirea parlamentului, asta înseamnă, de fapt, a recunoaşte că el este autorul evenimentelor din aprilie”, a menţionat primarul capitalei, vicepreşedinte al Partidului Liberal. Dorin Chirtoacă afirmă că declaraţiile lui Vladimir Voronin sunt minciuni, deoarece sunt martori care relatează despre faptul că Valeriu Boboc a fost aruncat lângă Spitalul de Urgenţă, dintr-o maşină cu numere de înmatriculare a MAI. „Dacă aceasta este poziţia unui fost şef de stat, atunci putem trage concluzia că s-a dezonorat şi s-a descalificat în totalitate şi că acoperă crimele comise de regim în mod conştient”, a accentuat Dorin Chirtoacă. Drept argument primarul a invocat şi faptul că nu a fost aplicată nicio sancţiune medicului care a semnat certificatul de deces, în care scria că Valeriu Boboc a fost otrăvit cu gaz necunoscut, în condiţiile în care expertiza internaţională a dovedit ulterior că el a fost omorît în bătaie. Liderul opoziţiei parlamentare, Vladimir Voronin a declarat luni, 22 martie, în cadrul emisiunii televizate „În Profunzime” de la Pro TV că informaţia precum că Valeriu Boboc a fost aruncat de la geamul unui etaj din clădirea parlamentului i-a fost oferită de conducerea ministerului de interne.
Dorin Chirtoacă: Vladimir Voronin este autorul moral al terorii şi maltratărilor care au avut loc după 7 aprilie
-
dorin chirtoaca despre declaratia lui vladimir voronin.mp3
- 0