Dorin Chirtoacă şi-a depus dosarul pentru Primăria Chişinău. ALEGERI 2015

Actualul primar general al oraşului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a depus dosarul la Consiliul Electoral de Circumscripţie pentru a fi înregistrat în calitate de candidat la Primăria capitalei la alegerile din 14 iunie, transmite IPN.

Dorin Chirtoacă a spus că a aşteptat până în ultima zi deoarece mai avea treabă şi nu îşi dorea să degreveze din funcţie. Fiind întrebat de jurnalişti dacă îşi dorea ultimul loc în buletinul de vot, politicianul a menţionat că pentru el nu contează numărul de ordine din buletin.

Primarul a zis că programul electoral şi-l va prezenta în zilele următoare, iar tot ce poate spune acum e că a fost, este şi va fi primarul tuturor locuitorilor şi că mizează pe sprijinul tuturor, indiferent de etnie şi opţiune politică, deoarece în cei 8 ani cât timp a fost primar nu a făcut discriminare.

Dorin Chirtoacă a adăugat că deocamdată nu a văzut contracandidaţi relevanţi la Primăria Chişinău, ci mai degrabă nişte actori ai Kremlinului, care fac diverse mişcări pe aici, dar niciunul om dedicat cu adevărat oraşului şi locuitorilor acestuia. Politicianul a promis că îşi va continua activitatea la Primăria Chişinău şi după 15 iunie.

Dorin Chirtoacă urmează să degreveze din funcţie când va fi înregistrat ca şi concurent de către Consiliul Electoral de Circumscripţie Chişinău. Şedinţa la care urmează a fi înregistraţi ultimii concurenţi electorali urmează să aibă loc vineri, 15 mai.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.