Dorin Chirtoacă: Oleg Voronin a pus mâna pe mai multe bunuri imobile din capitală
Tranzacţia de acum 4 ani, prin care o firmă de construcţie – „MoldconstructMarket” SRL, a reuşit să cumpere un teren în strada Ciocârliei din capitală la preţ de 10 ori mai mic decât valoarea reală a acestuia, este cercetată de ofiţerii anticorupţie.
„Nu întîmplător a câştigat firma dată. Toate drumurile duc la familia Voronin, prin această firmă sau altele, Oleg Voronin a pus mâna pe mai multe bunuri imobile”, a declarat Dorin Chirtoacă, audiat miercuri, 26 mai, în calitate de martor în acest dosar, transmite Info-Prim Neo.
Terenul cu suprafaţa puţin peste două hectare a fost vândut cu 4,5 milioane de lei, deşi un hectar în această zonă a oraşului atinge şi 2 milioane de euro.
În proiectul propus de primărie preţul iniţial era de 30 de milioane de lei. Ulterior, Consiliul municipal Chişinău, unde la acea vreme comuniştii formau majoritatea, a redus preţul iniţial de vânzare până la 3 milioane. La concursul funciar, informaţia despre care, potrivit lui Dorin Chirtoacă, nu a fost făcut publică, au participat doar trei companii. „Moldconstruct Market” SRL a reuşit să cumpere terenul cu 4,5 milioane de lei.
Despre Oleg Voronin, fiul fostului preşedinte Vladimir Voronin, se spune că, în 2006, figura în calitate de economist al firmei „Moldconstruct Market” SRL. Omul de afaceri nu a comentat în vreun fel implicare în această tranzacţie.
Primarul capitalei şi-a exprimat speranţa că terenurile şi construcţiile înstrăinate ilegal din proprietatea publică municipală vor fi întoarse municipalităţii, pentru ca Primăria să le poată vinde la preţ real.