Dorin Chirtoacă: Nu există o problemă în ceea ce priveşte tariful, este doar o problemă în ceea ce priveşte nesupunerea faţă de administraţia publică locală

Consiliul municipal Chişinău (CMC) ar putea să revină la discuţii privind tariful la termificare în şedinţa de joi, 11 decembrie. Aleşilor locali le sunt propuse, deocamdată, două proiecte, unul înaintat de SA Termocom, care prevede scumpirea căldurii până la 842 lei/Gcal, şi altul semnat de primarul capitalei, prin care se cere reconfirmarea tarifului în vigoare (540 lei). Valeriu Didencu, secretarul CMC, a declarat luni, 8 decembrie, în şedinţa operativă de la Primărie, că în următoare zile urmează să se întrunească în şedinţe comisiile specializate ale CMC, pentru a da aviz proiectelor în cauză, transmite Info-Prim Neo. Viceprimarul Vlald Coteţ, s-a arătat nemulţumit de faptul că în ultimele zile temperatura agentului termic din calorifere este exagerat de mare, populaţia fiind nevoită să lase geamurile deschise. Primarul Dorin Chirtoacă a lăsat să se înţeleagă că este o tactică a SA Termocom, pentru a încasa mai mulţi bani de la consumatori. „Livrarea excesivă de agent termic în capitală este un lucru inexplicabil din partea SA Termocom, CET 1, CET 2 şi Moldovagaz, care s-au plâns tot timpul de faptul că nu au cum să furnizeze agent termic în municipiu pentru că există problema tarifului. Aceasta confirmă că nu există o problemă în ceea ce priveşte tariful, este doar o problemă în ceea ce priveşte nesupunerea faţă de administraţia publică locală”, a declarat Dorin Chirtoacă. Potrivit calculelor ÎM „Infocom”, preţul mediu pentru încălzirea unui metru pătrat de spaţiu locativ, în condiţiile tarifului 540 lei/Gcal, este de 6 lei. Astfel, pentru un apartament cu două camere, cu o suprafaţă de 45 metri pătraţi, factura pentru jumătate din luna noiembrie (apartamentul pentru care au fost efectuate calculele a fost conectat la căldură începând cu a doua jumătate a lunii noiembrie, n.r.) constituie 317 lei. Categoriile vulnerabile vor beneficia pentru această suprafaţă de compensaţii în mărime de 126 lei, a estimat directorul ÎM „Infocom”, Ion Mărgineanu. Beneficiari de compensaţii sunt familiile care au venitul mediu lunar per membru de familie mai mic de 1450 lei . Alocaţiile acoperă 40% din preţul indicat în factura la căldură. La sfârşitul săptămânii trecute, SA Termocom ameninţa că va reduce temperatura de ieşire a agentului termic, spunând că este, la rândul său, avertizată de SA Moldovagaz.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.