Dorin Chirtoacă: Mă frământă faptul că mai mulţi colegi au declarat că prezentarea imaginilor despre moartea lui Valeriu Boboc ar prejudicia ancheta

Primarul general al Chişinăului, Dorin Chirtoacă, susţine că imaginile despre moartea lui Valeriu Boboc, prezentate ieri, 1 aprilie, în cadrul unei conferinţe de presă, prezintă adevărul, în baza căruia ancheta trebuie să meargă mai departe, transmite Info-Prim Neo. Dorin Chirtoacă este audiat astăzi, 2 aprilie, la Procuratura Generală în cauza penală pornită pe faptul decesului lui Valeriu Boboc. Declaraţiile au fost făcute înainte ca primarul să intre la audieri. „Mă frământă faptul că mai mulţi colegi au declarat că prezentarea imaginilor despre moartea lui Valeriu Boboc ar prejudicia ancheta”, a spus primarul. „Imaginile prezintă adevărul care trebuie să fie la îndemâna fiecărui cetăţean şi este ceea ce a promis fiecare component al Alianţei pentru Integrare Europeană şi trebuia de făcut mult mai devreme, dacă au ştiut”, a subliniat Dorin Chirtoacă, care este şi vicepreşedine al Partidului Liberal. Chirtoacă susţine că a aflat despre aceste imagini cu 24 ore mai devreme ca ele să fie prezentate în cadrul conferinţei. Astăzi la procuratură pentru audieri mai sunt invitaţi deputaţii comunişti Vadim Mişin şi Iurie Stoicov. Liderul PCRM şi fostul şef de stat, Vladimir Voronin, va fi audiat astăzi pentru a doua oară.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.