Pe lângă rezultatele obţinute pe parcursul unui an de când a fost reales în funcţia de primar, Dorin Chirtoacă recunoaşte că mai sunt probleme care e nevoie să fie soluţionate. „Într-o gospodărie întotdeauna este de lucru, dar cu siguranţă sunt făcuţi paşi înainte, care arată încotro mergem şi unde trebuie să ajungem”, a declarat edilul în cadrul prezentării raportului la un an de activitate, transmite Info-Prim Neo. „S-au împlinit 5 ani de la alegerile locale din 2007, inclusiv un an de la ultimele alegeri locale din anul 2011, ani în care municipiul Chişinău a traversat o perioadă complicată. A fost evitat falimentul, au fost achitate datoriile, a fost stabilizată situaţia economico-financiară, au fost efectuate reforme necesare, au fost acumulate o serie de rezultate şi au fost pornite proiecte importante”, a menţionat primarul. Dorin Chirtoacă a enumerat printre realizări menţinerea situaţiei economice a municipalităţii, acoperirea tuturor cheltuielilor din surse proprii, fără necesitatea contractării unor împrumuturi pentru activitatea curentă, asigurarea creşterii bugetului cu circa 20% faţă de anul 2011. Alte realizări ţin de reconstrucţia, amenajarea şi punerea în funcţiune a lacului din Parcul „Valea Morilor”, prin evacuarea a 470 de mii de metri cubi de nămol, eliminarea clorului din procesul de tratare a apei potabile şi reconstrucţia apeductelor şi reţelelor de canalizare. De asemenea cele 102 troleibuze noi circulă pe traseele din capitală. Procurarea utilajului radiologic, alocarea burselor municipale pentru elevi şi a compensaţiilor pentru persoanele defavorizate şi pentru pensionari etc. – sunt proiecte în derulare, menţionate de primar. Dorin Chirtoacă a prezentat şi un şir de priorităţi pentru anii următori, şi anume atragerea investiţiilor şi implementarea parteneriatului public-privat. Într-o săptămână urmează să fie demarat procesul de asamblare a troleibuzelor în cadrul Regiei Transport Electric Chişinău. Totodată, va fi continuat programul de reabilitare a transportului public. În următorii ani, va continua reparaţia străzilor. Totodată, va fi format un fond rutier local, în valoare de 150 de milioane de lei pentru un an, pentru continuarea programelor de modernizare a drumurilor şi creşterea fondului rutier până la 500 de milioane de lei. La fel, printre priorităţi, edilul a menţionat reorganizarea complexului termoenergetic, continuarea amenajării a parcărilor şi a curţilor de bloc etc. La prezentarea raportului a participat şi Liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, alături de alţi deputaţi liberali. Liberalul Dorin Chirtoacă a câştigat alegerile pentru funcţia de primar general al municipiului Chişinău în urma turului II de scrutin, din 19 iunie. Dorin Chirtoacă a ieşit învingător cu 50,60% din voturile alegătorilor. Contracandidatul său comunist, Igor Dodon, a obţinut 49,40% din voturi. Acesta este al doilea mandat pentru primarul Dorin Chirtoacă.
Dorin Chirtoacă la raport: Într-o gospodărie întotdeauna este de lucru
-
dorin chirtoaca despre activitati.mp3
- 0