Dorin Chirtoacă l-a devansat spectaculos pe Vlad Filat

Candidatul Partidului Liberal la funcţia de primar general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, s-a clasat pe primul loc în topul „50 cei mai influenţi politicieni din Moldova”. După 5 luni în care a ocupat treapta de vârf a clasamentului, prim-ministrul Vlad Filat a coborât pe locul doi. Candidatul PCRM la funcţia de primar de Chişinău, Igor Dodon, deţine locul trei trei. Acesta a urcat cu patru poziţii faţă de clasamentul lunii precedente, transmite Info-Prim Neo. Topul este realizat de către Centrul de cercetări strategice şi consultanţă politică „Politicon”. 22 de experţi politici, analişti şi sociologi le dau în fiecare lună politicienilor note de la 0 la 10. Dorin Chirtoacă a obţinut 8 note de zece şi are în total 197 de puncte din 290 posibile. Vlad Filat are 11 note de zece, însă doar 190 de puncte în total, iar Igor Dodon – 5 note zece şi 176 de puncte în total. Preşedintele „Politicon”, Anatol Ţăranu, a declarat la o conferinţă de presă, marţi, că este pentru prima dată când Vlad Filat nu mai deţine întâietatea acestui top, fiind devansat de către Dorin Chirtoacă, care în luna precedentă era abia al cincilea. Anatol Ţăranu afirmă că certurile pe interiorul PLDM, cât şi plecarea din PLDM a unor membri i-au făcut pe experţi să fie mai incerţi în oferirea notelor pentru Vlad Filat. „Este o noutate pentru top şi poziţionarea candidatului PCRM la funcţia de primar al Chişinăului. Deşi Igor Dodon este în spatele lui Dorin Chirtoacă, faptul că a putut să se situeze cu patru poziţii în fruntea topului demonstrează că este un concurent bun”, a menţionat Anatol Ţăranu. Totodată, preşedintele „Politicon” afirmă că o surpriză pentru topul lunii mai a celor mai influenţi politicieni este Valentina Buliga, ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei. „Aceasta se situează pe locul opt în top cu un scor total de 130 de puncte din partea experţilor”, a menţionat Anatol Ţăranu. Totuşi, Valentina Buliga nu a acumulat nicio notă de 10 din partea experţilor. În luna aprilie, Valentina Buliga se situa pe locul 12 în topul celor mai influenţi 50 de politicieni. În clasament au intrat doar 5 femei. Potrivit preşedintelui „Politicon”, acest lucru este cauzat de faptul că foarte puţine femei se manifestă la capitolul de leadership. „Pentru mentalitatea moldovenească femeia se asociază mai bine cu bucătăria decât cu Parlamentul. Trebuie să stimulăm implicarea doamnelor în domeniul politic”, a declarat Anatol Ţăranu. Top „50 cei mai influenţi politicieni din Moldova” îl are pe liderul PCRM, Vladimir Voronin, pe poziţia a şasea, cu un scor total de 155 de puncte. Vicepremierul Iurie Leancă, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, a coborât de pe locul trei pe locul 5, iar preşedintele CEC, Iurie Ciocan, deţine poziţia a 9-a. Topul celor mai influenţi politicieni pentru luna mai nu aduce nimic nou pentru controversatul om de afaceri, Vladimir Plahotniuc, care şi-a păstrat poziţia a 10-a. Topul este încheiat de către ministrul agriculturii şi industriei alimentare, Vasile Bumacov. Preşedintele „Politicon” anticipează că în topul pentru luna iunie candidatul care va câştiga cursa pentru Primăria Chişinău va deţine una din primele poziţii. „Acest fapt nu înseamnă că celălalt contracandidat va lipsi din topul lunii iunie, însă, cu siguranţă acesta va fi devansat din poziţia actuală”, a spus Anatol Ţăranu. Cei 50 de politicieni au fost selectaţi din lista de 100 de participanţi, care în fiecare lună se completează cu persoane noi. Ultimii zece din lista dată, care acumulează cele mai puţine puncte, sunt excluşi şi în locul lor apar persoane noi.
  • anatol taranu despre top 50 al lunii mai.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.