„Municipiul Chişinău trebuie desprins de modul de administrare de tip sovietic. Este necesară punerea în aplicare a modului de administrare modern, de tip european, bazat pe lege, competenţă, calitate şi transparenţă”, a declarat primarul general al capitalei, Dorin Chirtoacă, la prezentarea raportului pentru cel de-al doilea an de activitate, transmite Info-Prim Neo.
Raportul a fost prezentat în Scuarul Europei, joi, 13 august. Dorin Chirtoacă a venit în faţa locuitorilor capitalei cu o listă de realizări, atinse în perioada 2008-2009, prezentând totodată şi o listă de priorităţi pentru 2009-2010.
„În ciuda situaţiei financiare dificile, a unei crize, de fapt, provocate încă din anul 2007, din motive politice, de către, deja, fosta guvernare comunistă, am atins unele rezultate care ne permit să mergem înainte”, a declarat primarul. Dorin Chirtoacă a spus că din cauza abuzurilor guvernării, municipiul Chişinău a ratat venituri de circa 1,6 mlrd lei, mărimea unui buget municipal anual.
Referindu-se la nereuşite, primarul a vorbit despre reformarea sistemului de transport public, gestionarea fondului locativ şi construcţia unor şosele. „În perioada 2008 – iunie 2009, activitatea Primăriei a fost îngreunată din cauza dualităţii de putere, la care au mers unele fracţiuni din Consiliul municipal Chişinău”, a mai spus edilul.
Primele trei priorităţi pentru perioada imediat următoare ţin de eliminarea mirosului neplăcut de la Staţia de epurare, prin finalizarea proiectului de prelucrare a nămolului în geotuburi, demararea construcţiei fabricii de prelucrare a deşeurilor solide şi soluţionarea problemei câinilor vagabonzi.
„Sperăm să recuperăm suma de 600 mln lei de la noul Guvern, care urmează să fie format imediat. Aceşti bani au fost luaţi în mod abuziv de către fosta guvernare comunistă, prin modificări legislative şi distribuirea discriminatorie a banilor publici”, a declarat primarul.
La finele alocuţiunii, primarul capitalei i-a chemat pe colegi şi locuitorii municipiului să muncească mai departe, pentru ca Moldova să fie la loc de cinste în familia europeană.