Dorin Chirtoacă: Cu siguranţă vom câştiga aceste alegeri. ALEGERI 2015

„Cu siguranţă vom câştiga aceste alegeri. Au mai rămas două zile în care putem face mobilizarea necesară pentru ca pe 28 iunie să ne luăm rămas bun de la tot ceea ce înseamnă rămăşiţele trecutului sovietic, totalitar”, susţine candidatul Partidului Liberal la funcţia de primar al capitalei, Dorin Chirtoacă. Liberalul a declarat vineri, 26 iunie, la o conferinţă de presă de totalizare că această campanie electorală, dar şi aceste alegeri au fost de clarificare, transmite IPN.

„Această campanie şi aceste alegeri sunt de clarificare, pentru că atunci când m-am implicat pentru prima dată, acum 10 ani, a fost doar o speranţă, a fost o încercare. După 10 ani s-a încercat să fie făcută restauraţie, pentru ca să se repete 28 iunie, dar nu poate fi în istoria unui popor ca de 2 ori în aceeaşi zi să se întâmple lucruri rele. Prin urmare, la 28 iunie vom câştiga şi ne vom clarifica definitiv cu tot ceea ce s-a adunat în ultimii 70 de ani”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Candidatul PL a menţionat că a ştiut din start că în această campanie vor exista atacuri murdare şi înşişi contracandidaţii săi i-au făcut campanie, prin faptul că nu s-au prezentat la dezbateri sau prin faptul că au trimis reprezentanţi agresivi. „Noi ne-am implicat pentru a aduce municipiul Chişinău şi Republica Moldova spre acel nivel de viaţă european pe care îl aşteaptă cu toţii şi, indiferent de urcuşuri sau coborâşuri pe parcursul activităţii, ştim sigur că vom reuşi acest lucru”, a notat liberalul.

Chirtoacă a mai spus că are o întrebare pentru Partidul Socialiştilor şi anume de unde a fost luat circa un milion de euro pentru finanţarea campaniei electorale, în condiţiile în care cei care ar fi alocat bani în acest sens, au declarat venituri mai mici decât contribuţiile pentru campanie.

Candidatul PL susţine că, spre deosebire de principalul său oponent electoral, candidatul PSRM, a optat pentru un comportament civilizat. „Dincolo de toate m-am condus de respectarea legislaţiei şi a normelor etice de care trebuie să se conducă un concurent electoral. Eu nu am îmblat cu tribuna, cu tăbliţa sub garduri sau cu opăritul în Piaţa Marii Adunări Naţionale, mimând dezbateri electorale. Eu am optat pentru un comportament civilizat”, a spus primarul degrevat.

În context, Chirtoacă s-a plâns că a fost ţinta unei campanii denigratoare din partea socialiştilor. „Pe parcursul campaniei am avut mai multe stări, de la optimism până la dezgust şi neîncredere. Este neplăcut să lucrezi timp de 8 ani, ca mai apoi timp de două luni să fii murdărit într-un asemenea hal. Oricum, ei nu au nici o şansă, în primul rând, pentru că sunt rămăşiţe sovietice şi de ale partidului lui Voronin, iar, în al doilea rând, pentru că sunt mai slabi decât era Voronin la alegerile locale precedente”, a adăugat candidatul liberalilor.

La 28 iunie, în turul doi de scrutin, alegătorii din Chişinău vor alege la funcţia de primar general între liberalul Dorin Chirtoacă şi socialista Zinaida Greceanîi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.