Dorin Chirtoacă: Avem bani doar pentru acoperirea cheltuielilor curente de întreţinere

Lipsa mijloacelor financiare, incultura cetăţenilor, nefuncţionalitatea Consiliului municipal Chișinău şi condiţiile climaterice sunt principalii factori care cauzează problemele din municipiul Chişinău. Aceşti factori au fost enumeraţi de către primarul capitalei Chişinău, Dorin Chirtoacă, pe parcursul emisiunii „În PROfunzime” de la postul de televiziune PRO TV Chişinău, transmite IPN.

„Situaţia aceasta există de 70 de ani. Nu putem schimba în câteva zile, mai ales cu un aşa buget pe care îl avem noi. Avem bani doar pentru acoperirea cheltuielilor curente de întreţinere. Aşa este după iarnă, mizerie, gropi, se şterg marcajele. A fost iarna şi nu avem ce face. Facem ce putem”, a declarat edilul.

Dorin Chirtoacă spune că de vină mai sunt şi cetăţenii neconştiincioşi, dar şi Consiliul Municipal, care nu este funcţional. „Parchează fiecare unde nimereşte. Nu cred că este o soluţie scoaterea plăcuţelor de înmatriculare, este umilitor pentru poliţişti. Trebuie să schimbăm legea, să fie ca în statele civilizate, ca maşinile parcate neregulamentar să fie evacuate, iar cheltuielile să fie puse pe seama şoferilor. Nu putem construi parcarea multietajată în centrul capitalei, aşa cum am promis anterior. Parcă mai poţi face ceva cu aşa Consiliu? CMC nu este funcţional”.

Dorin Chirtoacă a spus că se fac schimbări în privinţa alimentaţiei copiilor din instituţiile preşcolare din Chişinău, iar situaţia nu este atât de dramatică după cum încearcă să o prezinte unii. „Spuneţi câte cazuri de intoxicaţie în masă au fost în grădiniţe?”

Dorin Chirtoacă a mai spus că în Chişinău lucrurile merg spre bine, au fost şi continuă să fie reparate drumurile, iar 200 din 300 de troleibuze sunt noi. 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.