După ieșirea din secția de votare, unde și-a exprimat opțiunea în turul al doilea al alegerilor locale generale, liderul Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, a declarat că a votat pentru continuarea dezvoltării europene și românești a Chișinăului, transmite IPN.
„Am votat să punem punct și să terminăm cu haosul pe care l-a creat regimul Plahotniuc în ultimii doi ani, cel puțin, dar de fapt din 2009 încoace”, a spus liderul PL.
Liberalul consideră că, pornind de la Chișinău, schimbarea poate continua în toată Republica Moldova. „Ca simplu cetățean, îmi doresc ca, atunci când te trezești dimineața, să fie cald și confortabil în casă, atunci când ieși pe scară să fie curat, să vină transportul public la timp”, a menționat Dorin Chirtoacă.
Liberalul a mai menționat că își dorește ca în Chișinău să existe servicii publice adecvate secolului 21, parcuri amenajate, aer curat și apă de calitate. „Aceste lucruri, într-o anumită măsură, s-au făcut și trebuie duse până la capăt”, a spus Dorin Chirtoacă.
Dorin Chirtoacă a fost primar al Chișinăului din anul 2007 și până în 2017, când a fost demis în legătură cu scandalul parcărilor cu plată, unde figurează într-un dosar penal pentru luare de mită.