Dorin Chirtoacă: Alegerile locale din primăvara lui 2011 vor avea două tururi
„Partidul Liberal, în mod evident, va avea un candidat pentru campania alegerilor locale din 2011, de rând cu alţi candidaţi ai altor partide democratice şi nu doar. Nu este greu să înţelegeţi cine este acest candidat al PL-ului”, a declarat vicepreşedintele partidului şi primarul de Chişinău, Dorin Chirtoacă, joi, la o conferinţă de presă la care a făcut totalurile anului 2010, transmite Info-Prim Neo.
Dorin Chirtoacă, care a lăsat să se înţeleagă că va candida pentru încă un mandat de primar general, afirmă că nu îl sperie ceilalţi candidaţi. Asta chiar dacă, spune primarul, aceştia vor încerca în mod cert să pună accent pe nereuşitele capitalei în lumina nereuşitelor lui Dorin Chirtoacă. Primarul a mai spus că de patru ani, de când se află la conducerea Primăriei, a reuşit să cunoască problemele municipiului.
Potrivit lui Dorin Chirtoacă, cel mai probabil alegerile locale din primăvara anului 2011 va avea două tururi. În cel de-al doilea votanţii vor trebui să aleagă între un candidat al forţelor democratice şi unul al PCRM.
Întrebat cum vede competiţia electorală dacă în ea se va implica şi fostul primar general Serafim Urecheanu, Dorin Chirtoacă a spus că nu îl consideră pe acesta un candidat de temut şi a sugerat că în anii de guvernare ai lui Serafim Urecheanu municipiul a acumulat datorii imense.
Dorin Chirtoacă a fost ales în funcţia de primar general al municipiului Chişinău în urma alegerilor locale din 2007.