Zeci de persoane au venit sâmbătă, 14 iunie, în Grădina Publică „Ştefan cel Mare” să doneze voluntar sânge, cu ocazia Zilei mondiale a donatorilor de sânge. Ediţia din acest an s-a desfăşurat sub genericul: „Sânge sigur pentru salvarea mamelor”, transmite IPN.
Ministrul sănătăţii, Andrei Usatâi, a spus că este o acţiune ajunsă la a 10-a ediţie, iar numărul voluntarilor care donează sânge s-a dublat în ultimii ani. În Republica Moldova, la o mie de locuitori revin 23 de donatori voluntari. Guvernul a întreprins mai multe măsuri de modernizare a serviciului de donare a sângelui. „Au fost procurate echipamente moderne din granturi oferite de Uniunea Europeană, în sumă totală de 8 milioane de euro, care au fost instalate la staţia republicană de colectare a sângelui din Chişinău şi la staţia regională din Bălţi. În trei săptămâni vom deschide încă un centru regional, la Cahul”, a spus ministrul sănătăţii.
Andrei Usatâi a precizat că serviciul actual de colectare a sângelui garantează 100% inofensivitatea procedurii şi siguranţa pacienţilor care primesc sângele. „Sunt şi donatori cu factor RH, rar întâlnit, care sunt solicitaţi şi pe parcursul nopţii pentru a ajuta persoanele aflate în situaţie de criză. Atingem 80% din asigurarea cu preparate de sânge de la donatorii voluntari”, a adăugat ministrul.
Directorul Centrului republican de transfuzie a sângelui, Svetlana Cebotari, a spus că genericul ales pentru ediţia din anul curent a Zilei mondiale a donatorului vrea să atragă atenţia asupra mamele care dau viaţă şi pierd mult sânge în timpul travaliului şi după naştere. „Femeile în travaliu pot deceda din cauza lipsei de sânge. Amintim populaţiei că mama le-a dat viaţă şi că femeile îşi pot pierde viaţa aducând pe lume viaţa altcuiva. Din fericire, în Moldova nu avem cazuri de deces a mamelor, deja de mulţi ani, însă ar trebui să conştientizăm că şi donatorii de sânge sunt foarte importanţi, pentru că prin donarea lor voluntară asigură continuu asistenţa hemotransfuzională”, a spus Svetlana Cebotari. Aceasta a adăugat că de 20 de ani, de când activează în sistemul de sănătate, donează voluntar sânge la fiecare două luni, iar acest lucru face bine sănătăţii.
Reprezentantul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii în Republica Moldova, Jarno Habicht, a spus că zilnic, în lume 800 de femei mor din cauza pierderii de sânge în timpul travaliului sau din cauza consecinţelor după naştere. „Donarea de sânge este un lucru binevenit. Şi îi celebrăm în această zi pe voluntari nu doar ca persoane care donează sânge, dar ca pe eroi care salvează vieţi”, a spus reprezentantul OMS.
Ziua mondială a donatorului de sânge este marcată anual în lume pe data de 14 iunie.