Donatorii externi vor acorda R. Moldova un grant de 600 mil. USD

Jumătate din cei 1,2 mlrd. USD, promişi R. Moldova de către Uniunea Europeană, organismele financiare internaţionale şi alţi donatorii externi, va fi acordată sub formă de granturi, a declarat, miercuri, 13 decembrie, premierul Vasile Tarlev. Potrivit lui, cealaltă jumătate va fi alocată R. Moldova în calitate de credite pe termen lung, cu o dobânda ce nu va depăşi 1,5% anual. Banii vor fi folosiţi pentru implementarea eficientă a Planului de Acţiuni RM-UE şi Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei şi vor fi direcţionaţi prioritar la realizarea proiectelor în domeniul implementării reformei sistemului judiciar, a reformei administraţiei publice, educaţionale, a sănătăţii, infrastructurii, pentru crearea locurilor noi de muncă în sistemul social, dezvoltarea sectorului rural, agricol. Vasile Tarlev a menţionat că resursele financiare vor fi direcţionate pentru finanţarea tuturor tipurilor de proiecte: atât a celor de stat, cât şi a celor sociale sau private. Potrivit premierului, în prezent statul este în căutarea unei linii de creditare de circa 100 mil. USD pentru acordarea de credite pe termen lung pentru producătorii vinicoli în legătură cu dificultăţile legate de exportul producţiei. Premierul a dat asigurări că toate resursele financiare de la donatori vor fi acordate „deschis şi transparent” pentru a exclude astfel practica anilor trecuţi, când creditele ieftine de la donatorii externi „dispăreau în nisip”. Suma de 1,2 mlrd. USD este mai mare decât volumul total de asistenţa financiară acordată RM de donatorii internaţionali în ultimii 10 ani, de la ultima şedinţă a Grupului consultativ al Donatorilor pentru R. Moldova. Uniunea Europeană, organismele financiare internaţionale, inclusiv Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional, precum şi alţi donatorii externi au luat decizia de acordare a asistenţei financiare pentru Moldova marţi, 12 decembrie, la Bruxelles, în cadrul Grupului consultativ al Donatorilor pentru R. Moldova.
  • isa 14.12.06 tarlev 600 de milioane de usd.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.