Donație de paturi și monitoare pentru pacienții de la terapie intensivă

Moldova a recepționat 25 de paturi și 25 de monitoare portabile pentru pacienți de la terapie intensivă, în valoare de peste 45 de mii de euro, din partea Uniunii Europene şi a Organizației Mondiale a Sănătăţii. Echipamentele medicale au fost repartizate în 12 spitale raionale din Fălești, Ocnița, Dondușeni, Ungheni. Utilajul va ajuta medicii în gestionarea mai bună a pacienților care ajung la terapie intensivă, inclusiv a persoanelor refugiate din Ucraina, se menționează într-un comunicat de presă citat de IPN.

Ministrul sănătății, Ala Nemerenco, a mulțumim donatorilor pentru suportul acordat sistemului de sănătate din Republica Moldova. „Datorită acestor echipamente, spitalele raionale își vor fortifica capacitățile naționale de gestionare a fluxurilor de pacienți. Persoanele internate vor beneficia de condiții mai bune de tratament, iar medicii și lucrătorii medicali vor avea la dispoziție o varietate mai mare de utilaje”, a spus ministrul.

„Suntem alături de cetățenii și autoritățile Republicii Moldova în combaterea pandemiei de COVID-19 și în gestionarea crizei refugiaților. Împreună, prin solidaritate și cooperare, putem depăși obstacolele”, a remarcat Victoria Neaga, manageră de proiecte în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.

„Organizația Mondială a Sănătății continuă să fie alături de sistemul de sănătate și de lucrătorii medicali, prin donații, asistență tehnică și instruirea cadrelor medicale”, a afirmat Miljana Grbic, reprezentanta OMS în Republica Moldova.

Iurie Osoianu, directorul Spitalului Raional Fălești, unde a avut loc ceremonia de donație, a menționat că echipamentele și dispozitivele recepționate vor ajuta spitalul „să gestioneze mai corect și mai rapid fluxul de pacienți”.

Donația face parte din Proiectul Uniunii Europene și OMS „EU4Moldova: pentru un sistem de sănătate durabil”, cu perioada de implementare 2021-2024, ce are drept obiectiv general atenuarea impactului pandemiei COVID-19 în Republica Moldova și fortificarea sistemului național de sănătate pe termen lung. Proiectul are o valoare totală de 5,1 milioane de euro.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.