Donație de echipamente pentru asistarea insuficienței respiratorii

Sistemul medical din Republica Moldova are nevoie de susținere, mai mult ca niciodată, pentru tratamentul pacienților infectați cu COVID-19 și protejarea personalului medical. 

Mobiasbanca – OTP Group sprijină în continuare fortificarea capacităților tehnice ale instituțiilor medico-sanitare publice, prin implicarea financiară în proiectul Respirație ușoară, împreună cu Fundația Medicală „Valeriu Ghereg”.


În consecință au fost achiziționate patru dispozitive High Flow Oxygen Therapy, primul fiind donat Spitalului Republican „Timofei Moșneaga”. Acest echipament de respirație non-invazivă se utilizează la insuficiență respiratorie și oxigenarea plămânilor pentru a preveni agravarea stării pacienților și evitarea intubării oro-traheale, dar și pentru recuperarea pacienților infectați cu corona virusul de tip nou SAR-Cov-2.

Dispozitivul  High Flow Oxygen Therapy este ușor de manevrat în regim CPAP / BiPAP și este portabil, ceea ce permite deplasarea dispozitivului și utilizarea pentru un număr cât mai mare de pacienți. În vederea exploatării corecte a echipamentului, personalul medical al instituției a fost instruit, iar în cel mai scurt timp pacienții vor beneficia de asistență medicală de înaltă calitate.

„Mobiasbanca – OTP Group este un aliat al sectorului medical de mai mulți ani și a implementat mai multe proiecte sociale în domeniul sănătății - donații de echipamente medicale și medicamente, dar și lucrări de reparații. Am susținut inițiativa Fundației „Valeriu Ghereg” de a procura și dona echipamente medicale pentru că sunt specialiști în domeniu, sunt medici și cunosc foarte bine care sunt  solicitările și necesitățile spitalelor din Republica Moldova la moment”, a declarat Petru Delinschi, Vicepreședinte al Comitetului Executiv – Director Comercial Retail Banking, Mobiasbanca – OTP Group S.A..

Alexandru Botizatu, șeful Departamentului Anestezie şi Terapie Intensivă, a explicat că acest dispozitiv ajută pacientul până la etapa de intubare, când el este conștient și are capacitatea să respire sigur, oferindu-i șanse mai mari de recuperare. Astfel, mai mult de jumătate dintre pacienți cu insuficiență respiratorie, utilizând asemenea dispozitive, nu vor ajunge la intubare.

Directorul Spitalului Republican „Timofei Moșneaga”, dl Andrei Uncuța, a reiterat că Mobiasbanca- OTP Group  nu este la prima donație a echipamentelor medicale în beneficiul instituției pe care o conduce și este recunoscător pentru continuarea acestui parteneriat, la care s-a asociat și Fundația Medicală „Valeriu Ghereg”.

Conform celor declarate de dl Ion Chesov, Directorul Executiv al Fundației „Valeriu Ghereg”, în timpul apropiat echipamente medicale similare, 2000 de filtre antivirale, aparate BiPAP și măști BiPAP vor fi donate către alte trei spitale din Chișinău și Cahul.


Mobiasbanca – OTP Group se implică în comunitate prin sprijinirea culturii, sportului, modului sănătos de viață și promovarea educației financiare. În anul 2020, a contribuit la sprijinirea sectorului medical în efortul de combatere a pandemiei cu un aport de circa 600 000 mdl, prin donația echipamentelor de protecție și a două laringoscoape video de ultimă generație pentru intubarea pacienților.

_______

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.