Donald Tusk: Extinderea și cooperarea între țările UE este în interesul întregii Europe, nu doar a Moldovei

Republica Moldova are dreptul să spună Europei că extinderea și cooperarea strânsă între țările UE este în interesul întregii Europe, nu doar a Moldovei. Declarația a fost făcută de premierul polonez, Donald Tusk, în cadrul unei conferințe comune cu omologul său moldovean, Dorin Recean, la Chișinău, transmite IPN.

Potrivit lui Donald Tusk, Moldova este o țară mica, dar mândră și are toate drepturile să spună Europei că extinderea și cooperarea strânsă între țările UE este în interesul întregii Europe, nu doar a sa. Totodată, potrivit oficialului, Moldova a realizat foarte multe în drumul spre UE, având condiții mult mai proaste decât alte state.

„Nimeni nu trebuie să dea lecții nici Moldovei, nici Poloniei. Europa poate învăța de la aceste țări cum să procedeze în această regiune specială”, a spus Donald Tusk. Premierul Poloniei a dat asigurări cetățenilor că Polonia va susține intens și va coopera cu Moldova în procesul de ascensiune către UE.

Premierul Dorin Recean a declarat că în cadrul discuțiilor cu omologul său din Polonia s-au axat pe integrarea europeană, dar și pe valorificarea potențialului economic bilateral. În opinia sa, Polonia este un exemplu de urmat, deoarece și-a construit o capacitate excelentă de absorbție a fondurilor europene în procesul de aderare. În acest an Polonia împlinește 20 de ani de la aderarea la UE.

Dorin Recean a remarcat că Moldova este hotărâtă de a-și atinge obiectivul național și până în 2030 să construiască suficient, pentru a fi pregătită să fie în rând cu statele membre ale UE. De la Polonia va învăța să negocieze inteligent și să beneficieze împreună cu statele membre ale UE în procesul de aderare.

În contextul viitoarei președinții la Consiliul UE, Dorin Recean a spus că mizează pe sprijinul continuu al Poloniei. Totodată, Moldova este pregătită să se implice constructiv în dialogurile găzduite de Polonia în 2025 și proiectele economice de infrastructură în cadrul Inițiativei celor Trei Mări.

Obiectivul celor două state, susține prim-ministrul, este creșterea schimburilor comerciale și extinderea accesului produselor moldovenești pe piața poloneză. În 2023, Polinia a fost pe locul doi în exportul vinurilor moldovenești și crede că există un potențial mare și pentru alte produse.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.