Domnica Manole: Curtea a confirmat că alegerile au fost desfășurate într-un mod corect

Curtea Constituțională nu a constatat încălcări de natură să influențeze rezultatele votării și atribuirea mandatelor. Prin urmare, Curtea a confirmat că alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021 au fost organizate și desfășurate într-un mod corect, printr-un sufragiu universal, egal, secret și liber exprimat. Declarația a fost făcută de președintele Curții Constituționale, Domnica Manole, într-un briefing de presă după ședința la care au fost confirmate rezultatele alegerii Parlamentului de legislatura XI-a, transmite IPN.

Curtea a reținut că, potrivit datelor prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC) după totalizarea rezultatelor alegerilor parlamentare anticipate, trei concurenți electorali au trecut pragul minim de reprezentare. Este vorba despre: Partidul Politic Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor (BeCS) și Partidul Politic Partidul „Șor”. CEC a stabilit numărul mandatelor de deputat ce le revin concurenților electorali care au trecut pragul minim de reprezentare. PAS intră în Parlament cu 63 de mandate, BeCS – cu 32 iar Partidul Politic Partidul „Șor” – cu șase mandate.

Curtea a decis validarea mandatelor deputaților aleși în Parlamentul Republicii Moldova, potrivit listei stabilite de CEC. Toți candidații incluși în liste sunt eligibili pentru funcția de deputat și au depus declarații pe propria răspundere că nu au interdicții de a candida.

Lista deputaților Parlamentului Republicii Moldova

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.