Doina Gherman: Rezultatul referendumului automat devine lege

Nu va exista un vot în Parlament pentru modificarea Constituției în urma referendumului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. O spune vicepreședinta Legislativului, Doina Gherman, potrivit căreia opinia cetățenilor, expusă în cadrul plebiscitului, automat va deveni lege. Vicepreședinta PAS mai spune că formațiunea a demarat o campanie de informare a cetățenilor privind avantajele eurointegrării, acțiunea fiind finanțată din banii Partidului Acțiune și Solidaritate, notează IPN.

Vicepreședinta Parlamentului spune că dacă rezultatul referendumului privind aderarea țării la Uniunea Europeană va fi unul pozitiv, Constituția Republicii Moldova va fi automat revizuită, iar obiectivul eurointegrării se va regăsi în Legea Supremă. Doina Gherman spune că după referendum, nu va mai exista un vot în Parlament pentru modificarea Constituției, voința poporului devenind automat lege.


„Nu va fi nevoie de un vot în Parlament. Automat votul cetățenilor devine lege. Referendumul republican constituțional este despre votul oamenilor și asta este deasupra oricărui proiect de lege votat în Parlament. De aceea, rezultatul referendumului automat devine lege”, a spus Doina Gherman în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV.

Doina Gherman spune că Partidul Acțiune și Solidaritate a demarat o campanie de informare a cetățenilor privind avantajele aderării la UE, iar toate cheltuielile pentru materialele informative tipărite în acest sens vor fi raportate la CEC.

„Este o campanie care va fi raportată la CEC, din contul Partidului Acțiune și Solidaritate. Noi întotdeauna am susținut integrarea europeană, respectiv, asta intră inclusiv în obiectivul partidului. A fost primul week-end în care Partidul Acțiune și Solidaritate s-a mobilizat în toată țara, am fost în piețe, localități rurale și orașe mai mari. Este o campanie de informare și noi o vom face până la sfârșitul lunii aprilie”, a mai spus vicepreședinta Parlamentului.

Deputații Partidului Acțiune și Solidaritate au depus la Curtea Constituțională sesizarea privind inițierea referendumului republican de revizuire a Constituției. Plebiscitul ar urma să fie organizat la 20 octombrie, iar întrebarea supusă referendumului va fi: „Sunteți pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană?”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.