Doi tineri sub influenţa alcoolului au fost implicaţi într-un grav accident de circulaţie
Doi tineri au ajuns în dimineaţa curentă în stare gravă la Spitalul de Urgenţă, după ce automobilul în care se aflau s-a izbit într-un copac.
Medicul-coordonator al Serviciului de Urgenţă din capitală, Eufalia Negreaţă, a comunicat că tinerii, de 18 şi 19 ani, aflaţi la ora 4.45 în stare de ebrietate, s-au izbit cu automobilul într-un copac din oraşul Durleşti. Cu traume cranio-cerebrale severe şi multiple plăgi, tinerii au fost internaţi la Spitalul de Urgenţă.
Marţi, în jurul orei 17.00, pe str. Alecu Russo a fost lovit de un autoturism Volkswagen un minor de 9 ani, care a fost internat la spitalul „Valentin Ignatenco” cu traumă cranio-cererală şi comoţie cerebrală.
De pe scara unui troleibuz a căzut un bărbat de 67 de ani, care a fost transportat la Spitalul de Urgenţă cu traumă cranio-cerebrală. Toate trei cazuri sunt cercetate de Poliţie, pentru stabilirea vinovaţilor.
Medicii de pe ambulanţe au acordat primul ajutor unui tânr cu identitatea necunoscută, găsit inconştient, la ora 23.30, la intersecţia bd. Ştefan cel Mare cu str. Ismail. Primele investigaţii au demonstrat că starea tânărului a fost provocată de o intoxicaţie acută.
Pe parcursul zilei precedente Serviciul de Urgenţă din capitală a înregistrat 740 de solicitări, inclusiv la 59 cazuri de traumatism, 49 cazuri de viroze acute, 4 ictusuri cerebrale şi 3 infarcte miocardice pe care le-au suferit un bărbat, de 46 de ani, şi 2 femei, de 69 şi 81 de ani.