Doi tineri, de 19 și 21 de ani, locuitori ai raionului Glodeni, au fost reținuți de oamenii legii după ce au atacat cu o bâtă un bărbat de 41 de ani, pe o porțiune de drum neiluminată. Aceștia au imobilizat bărbatul și i-au sustras un rucsac în care se aflau mai multe bunuri și bani.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei, citat de IPN, suspecții sunt reținuți pentru 30 de zile, iar dacă vor fi găsiți vinovați, riscă de la opt la zece ani de închisoare.
În acest context, Poliţia vine cu câteva atenționări pentru cetățeni: să evite deplasările pe traseele situate în zonele mai puţin circulate, să se deplaseze prin zone intens populate chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului şi să ceară sprijinul Poliției la numărul de telefon 902.