Doi tineri au murit şi alte patru persoane, inclusiv doi minori, au fost traumatizate într-un accident de circulaţie

Doi tineri au murit, iar patru persoane, inclusiv doi minori, au fost traumatizate într-un accident de circulaţie, petrecut în seara de 11 mai, în preajma capitalei, transmite Info-Prim Neo. Inspectorul Serviciului securitatea circulaţiei rutiere, supraveghere administrativă şi relaţii cu publicul al Poliţiei Rutiere Chişinău, Ion Roşcovanu, a comunicat pentru Agenţie, că pentru prima dată a văzut un accident atât de oribil prin dramatismul său. La ora 22.00, pe traseul Chişinău-Vadul lui Vodă, din com. Tohatin spre com.Cruzeşti, cobora o căruţă, iar la deal se deplasa un microbuz Mercedes, condus de un bărbat, de 32 de ani. Microbuzul a virat la o curbă şi în momentul acesta a lovit caii, pe care i-a rupt în două, după care a strivit căruţa şi a târât-o vreo 20 de metri. De la lovitură, patru pasageri au fost aruncaţi din căruţă, doi dintre ei, tineri, de 20 de ani, au nimerit sub roţile microbuzului şi au murit pe loc, spune sursa citată. Alţi doi, un tânăr, de 21 de ani, şi un minor, de 15 ani, au suferit traume grave, dar au rămas în viaţă şi au fost internaţi în secţiile reanimare ale Spitalului de Urgenţă şi „Valentin Ignatenco”. Şoferul microbuzului a suferit plăgi contuze ale mâinii, iar fiica lui, de 8 ani, - comoţie cerebrală şi alte traume. Cu fractura oaselor piciorului s-a ales un elev al clasei a V a şcolii nr.49, lovit, pe bd. Moscovei de un automoil Volkswagen, condus de un tânăr, de 26 de ani. Pe bd. Decebal un autoturism BMW a lovit o elevă a clasei I a liceului „Bogdan Petriceicu Hasdeu”. Fetiţa a fost transportată la spital cu diverse leziuni corporale. Aproximativ la ora 3.00 în noaptea spre sâmbătă, pe viaduct, vis-a-vis de staţia de alimentare Lukoil, un autoturism neidentificat a lovit mortal un pieton. Poliţia Rutieră solicită ajutorul în identificarea victimei şi a şoferului automobilului. Victima are vârsta de aproximativ 40 de ani, înălţimea 1,70 m, păr de culoare închisă, ondulat, era îmbrăcat în pantaloni de culoare deschisă, cămaşă şi scurtă neagră, era încălţat în ciupici de casă de culoare cafenie. Cei care ar putea oferi informaţii sunt rugaţi să contacteze Poliţia Rutieră la numerele de telefoane 27-25-01 şi 902. În ziua precedentă în municipiul Chişinău au fost înregistrate 4 accidente de circulaţie cu 3 persoane decedate şi 6 traumatizate şi 21 de accidente din categoria celor mici. Au fost depistaţi în stare de ebrietate la volan 13 conducători auto, 147 şoferi vor achita amenzi pentru efectuarea manevrelor greşite, 39 pentru trecerea la culoarea interzisă a semaforului, iar 29 de pietoni pentru traversarea străzilor în locuri nepermise.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.