Doi tineri au murit într-un accident cu motocicleta. Șoferul nu avea permis, iar anterior a fost sancționat

Un tânăr de 22 de ani și o tânără de 26 de ani și-au pierdut viața noaptea trecută într-un accident cu motocicleta. Tânărul de la ghidonul motocicletei nu avea permis de conducere, iar anterior a fost sancționat de polițiști, transmite IPN.

Inspectoratul General al Poliției precizează că accidentul s-a produs în satul Țahnăuți din raionul Rezina. Preliminar s-a stabilit că șoferul, fără permis de conducere, aflându-se la ghidonul motocicletei, nu a ținut cont de faptul că drumul este acoperit cu prundiș. Într-un moment, motocicleta a derapat și s-a izbit în bordura de pe marginea carosabilului, iar apoi a fost proiectată într-un pilon electric și într-un gard din beton.

Pe motocicletă se afla și tânăra de 26 de ani. În urma impactului, ambele persoane au decedat până la sosirea ambulanței.

Potrivit IGP, în luna mai, șoferul a fost sancționat pentru încălcarea Regulamentului circulației rutiere, cu reținerea unității de transport la parcarea specială. Asta nu l-a oprit să urce din nou pe motocicletă.

De la începutul anului, pe teritoriul țării s-au produs 118 accidente cu implicarea motocicletelor, în urma cărora nouă persoane au decedat, iar 110 au suferit diverse traumatisme. În aceeași perioadă, au fost documentate 4 824 de încălcări comise de către motocicliști. 990 de unități de transport au fost duse la parcarea specială.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.