Doi tineri au murit în această dimineaţă în accidente produse din cauza vitezei excesive
Viteza le-a jucat festa la şoferi care şi-au luat permisele de conducere nu de multă vreme. Ambele accidente, în care au murit doi tineri, s-au produs în această dimineaţă, 21 iulie, unul în raionul Drochia, în apropierea localităţii Pelinia, iar celălalt la Căuşeni.
Comisarul adjunct al raionului Drochia, Ghenadie Floreac, a declarat pentru Info-Prim Neo că şoferul, în vârstă de 18 ani, s-a izbit cu maşina într-un copac după ce a intrat cu viteză într-o curbă şi a pierdut controlul volanului. Impactul a fost fatal pentru un tânăr de 17 ani, pasager în maşină. Acesta a murit pe loc, iar şoferul a fost transportat la Spitalul Raional Drochia. Cei doi prieteni se duceau la piaţa din Bălţi.
Celălalt accident a avut loc pe traseul local Batâr – Chircăieştii Noi, raionul Căuşeni. Potrivit Direcţiei Poliţie Rutieră, şoferul de 29 de ani, conducând cu exces de viteză pe drum de prundiş, a derapat de pe partea carosabilă şi maşina s-a răsturnat. Ca urmare, şoferul şi pasagerul său, de 24 de ani, au fost transportaţi la spital în stare gravă. Peste câteva ore şoferul a decedat. Acesta avea permis de conducere de numai 4 luni.