Doi şefi, o singură direcţie

Doi funcţionari, unul numit de primarul capitalei şi altul de Consiliul municipal Chişinău (CMC), luptă pentru acelaşi fotoliu. Disputa legată de funcţia de şef al Direcţiei sănătăţii ia amploare. Subiectul a fost discutat aprins vineri, 5 decembrie, la o şedinţă convocată de primarului capitalei pentru şefii de spitale municipale. Deşi nu au fost invitaţi, preşedintele CMC, Eduard Muşuc şi aleşi locali din patru fracţiuni au venit să-şi susţină punctul de vedere, transmite Info-Prim Neo. Consilierii PL şi primarul Dorin Chirtoacă cred că Mihai Moldovanu trebuie să rămână în această funcţie, în timp ce Eduard Muşuc şi consilieri din PSD, PCRM şi fracţiunea umanistă îl recunosc doar pe Ion Arteni, votat de CMC. Consilierii şi-au adresat cuvinte ofensatoare şi s-au acuzat reciproc de necunoaşterea legislaţiei cu privire la numirea în funcţie a unui şef de direcţie. „Dumneavoastră, împreună cu Voronin (Vladimir Voronin, preşedintele RM -n.r.), aţi creat situaţia asta, ca să nu observe lumea ce nivel de trai este în ţară”, s-a adresat consilierul PL , Tatiana Gutium, către preşedintele CMC, Eduard Muşuc. Aceasta a spus că şi în raioanele Hânceşti, Soroca şi Orhei lucrurile stau la fel. Eduard Muşuc a spus că situaţia este „un teatru al absurdului” şi a acuzat PL că instaurează în diferite funcţii membri de partid, destituind specialiştii care refuză să adere la formaţiune. Muşuc a dat exemplul Eugeniei Ceban, eliberată din funcţia de şef al Direcţiei generale asistenţă socială. Viceprimarul Igor Lupulciuc, căruia primarul i-a retras joi, 4 decembrie, atribuţiile, a calificat actul acestuia drept „răfuială politică” şi a spus că Dorin Chirtoacă a făcut acest lucru numai pentru faptul că l-a prezentat pe Ion Artemi în funcţia de şef al Direcţiei sănătăţii. Şefii spitalelor s-au arătat derutaţi. Mai mulţi dintre ei au spus că nu ştiu cui ar trebui să se subordoneze. Marţi, 2 decembrie, la sediul Direcţiei sănătăţii a fost schimbat lacătul uşii de la intrare şi a uşii biroului şefului. Tot atunci în clădire a fost instaurat un post de poliţie, iar Ion Arteni a ocupat biroul în care până la acel moment stătea Mihai Moldovanu. În aceeaşi zi, Moldovanu, care este hipertonic, a fost luat cu ambulanţa din cauza unei creşteri de tensiune.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.