Doi oameni au murit în incendii
O tânără de 25 de ani, mamă a doi copii, a fost găsită asfixiată cu fum şi gaze de ardere în urma unui incendiu produs într-o gospodărie din satul Rogojeni, raionul Şoldăneşti, transmite Info-Prim Neo cu referire la Serviciul Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale.
Potrivit ofiţerului de presă, Dorina Cruc, tânăra care a decedat venise în ospeţie, împreună cu cei doi copii, pentru că soţul ar fi bătut-o şi ar fi alungat-o de acasă. Proprietarii gospodăriei au luat copii în casă şi s-au culcat, iar tânăra a plecat în sat. S-a întors aproape de miezul nopţii, la fel ca şi fiul proprietarilor, un tânăr de 23 de ani, care a fost la discotecă. Cei doi au decis să rămână peste noapte în anexa casei, unde mai târziu s-a declanşat incendiul, de la o sobă. Tânărul a reuşit să iasă afară din odaia cuprinsă de flăcări, dar şi-a amintit despre femeie prea târziu. Pompierii au găsit-o moartă. Potrivit martorilor, atât femeia, cât şi tânărul, care a ajuns la spital cu arsuri, au fost văzuţi consumând alcool.
Un bărbat de 57 de ani, din satul Trebisăuţi, Briceni, a fost găsit mort în patul în care adormise cu ţigara nestinsă.
În curtea unui bloc de locuit din or. Soroca s-a aprins un autoturism BMW. În scurt timp, focul s-a extins asupra unui automobil Ford, parcat în apropiere. Până a fi localizat incendiul, focul a mistuit salonul şi portbagajul automobilului BMW, secţia motorului şi salonul autoturismului Ford. Ancheta stabileşte cauza izbucnirii incendiului.