Doi muncitori de pe un şantier din strada Uzinelor au ajuns la spital
Doi muncitori de pe un pe un şantier din strada Uzinelor au ajuns la spital după ce au căzut de la înălţimea de aproximativ un metru şi jumătate. Unul dintre ei este în stare gravă şi a fost internat în secţia reanimare.
Purtătorul de cuvânt al Centrului Naţional de Medicină Urgentă, Petru Craveţ, a declarat pentru Info-Prim Neo că tânărul de 29 de ani, care a suferit mai mult, a fost diagnosticat cu politraumatism cranio-cerebral închis, fractură închisă a femurului, contuzie cerebrală şi şoc traumatic.
Colegul său, de 40 de ani, s-a ales cu politraumatism cranio-cerebral închis, fractură a colului femural pe dreapta, contuzie a coloanei vertebrale şi a rinichiului drept.
Ambii au fost internaţi la Spitalul de Urgenţă.
Fractură închisă a oaselor gambei drepte este diagnosticul pus de medici în cazul altui bărbat, care a căzut de la 2,5 metri înălţime în timpul unor lucrări pe strada Columna.
Cele trei cazuri au fost înregistrate marţi, 19 iulie.