Doi minori au decedat, iar unul a fost rănit într-un accident rutier. Cazul s-a produs noaptea trecută la intrarea în satul Ciucur-Mingir din raionul Cimișlia.
Preliminar s-a stabilit că un minor de 15 ani, conducând un automobil în care se aflau doi pasageri, de 13 și 15 ani, s-a deplasat pe una dintre străzile principale ale localității, a pierdut controlul volanului și a derapat de pe carosabil, tamponându-se într-un copac, precizează Inspectoratul General al Poliției.
În urma impactului, șoferul și pasagerul de 15 ani, care se afla pe bancheta din spate a automobilului, au decedat la fața locului. Celălalt pasager, de 13 an,i a fost transportat la spitalul raional Cimișlia pentru îngrijiri medicale.
Reprezentanții instituției medicale din Cimișlia au menționat că actualmente minorul se află la Institutul Mamei şi Copilului din Chișinău. Purtătorul de cuvânt al instituției, Maxim Cazacu, a precizat pentru IPN că pacientul a fost adus în stare gravă, cu mai multe traumatisme. În prezent, se află în Secția reanimare chirurgicală.