Doi membri CCA, deranjaţi de declaraţiile premierului cu privire la mass-media

Doi membri ai Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA), Corneliu Mihalache şi Vitalie Tabunşcic, se declară deranjaţi de recentele declaraţii ale premierului Vlad Filat, care a spus că unele instituţii mass-media, care nu respectă dreptul la opinie a celor vizaţi, vor fi sancţionate. „Suntem profund indignaţi de tendinţele dictatoriale, manifestate de către unii lideri politici la adresa mass-media, ce au survenit după referendumul constituţional. Atare declaraţii, antidemocratice în esenţa lor, reprezintă dorinţe necamuflate de a restrânge acest drept şi pot pune sub semnul întrebării vectorul pro-european al ţării noastre”, se arată într-o declaraţie semnată de cei doi. Potrivit lui Corneliu Mihalache şi Vitalie Tabunşcic, tentativele de revizuire a legislaţiei la capitolul înăsprirea sancţiunilor pot conduce doar la sterilizarea mass-media şi, respectiv, la sterilizarea procesului democratic în societate. Membrii CCA spun că orice intenţie a autorităţilor de a se implica în politici redacţionale este inadmisibilă, deoarece instaurarea unei cenzuri la nivel de stat va fi o consecinţă reală. „Codul Audiovizualului prevede expres că radiodifuzorii au dreptul să decidă liber asupra conţinutului emisiunilor şi programelor. Cenzura de orice fel asupra comunicării audiovizuale este interzisă”, se mai arată în declaraţia membrilor CCA. Premierul a vorbit despre necesitatea de a introduce unele reglementări pentru mass-media într-o emisiune la postul public de televiziune Moldova 1, după referendumul din 5 septembrie. Vlad Filat a menţionat că este nevoie de a sancţiona mijloacele de informare în masă care au reflectat eronat sau unilateral campania pentru plebiscit. Ulterior, după o şedinţă de Guvern, primul ministru a precizat că s-a referit în special la postul privat de televiziune NIT care, potrivit lui Vlad Filat, nu informează obiectiv cetăţenii şi nu respectă dreptul la opinie a celor vizaţi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE