Doi medici din Chişinău au ajuns pe banca acuzaţilor, învinuiţi de moartea unei tinere

Doi medici din Chişinău vor compărea în faţa instanţei de judecată, incriminându-li-se  moartea unei tinere de 21 de ani, anunţă serviciul de presă al Procuraturii Generale. Medicii sunt acuzaţi de procurori de neglijenţă şi încălcarea regulilor de acordare a asistenţei medicale, fapte soldate cu deces.

Cazul a avut loc în februarie 2009. Tinerei i s-a făcut rău şi a chemat ambulanţa. Potrivit procurorului sectorului Râşcani, Igor Popa, medicul de la Urgenţă, în urma unei examinări superficiale, i-a pus un diagnostic incorect şi nu a transportat-o la spital pentru investigaţii.

Cel de-al doilea medic este medicul de familie al tinerii, care a fost chemat în aceeaşi zi ca urmare a agravării stării bolnavei. Şi acesta, potrivit procurorilor, se face vinovat de examinarea superficială a tinerei. Bazându-se doar pe diagnoza medicului de la Urgenţă, medicul de familie i-a prescris un tratament incorect, în consecinţă tânăra a decedat.

Dacă vina medicilor va fi demonstrată, aceştia riscă până la trei ani de închisoare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.