Doi gardieni ai Penitenciarului nr.11 din Bălţi au fost condamnaţi la câte 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru torturarea unui deţinut. De asemenea, au fost privaţi de dreptul de a ocupa funcţii în cadrul instituţiilor penitenciare timp de 10 ani, transmite IPN.
Decizia a fost luată de Curtea de Apel Chişinău, după ce procurorii au contestat sentinţa emisă de Judecătoria Militară Chişinău, prin care cei doi gardieni au fost achitaţi.
Potrivit celor demonstrate de procurori, ilegalităţile au fost comise pe 15 septembrie 2013, când gardienii au intervenit ilegal în forţă, supunându-l pe un deţinut acţiunilor de tortură, chiar dacă acesta nu opunea rezistenţă fizică şi ţinea regulamentar mâinile la spate. Potrivit procurilor, acest lucru s-a întâmplat după ce deţinutul i-ar fi numit pe gardieni cu cuvinte injurioase. În urma loviturilor aplicate de gardieni, deţinutul s-a ales cu fractura unghiurilor mandibulei bilateral cu deplasarea în plan transversal a fragmentelor, fapt ce i-a provocat vătămări corporale medii, inclusiv puternice suferinţe fizice şi psihice.
Recent, trei angajaţi ai Penitenciarului nr.13 au fost condamnaţi la închisoare pentru tortură, tratament inuman sau degradant – infracţiuni comise asupra a doi deţinuţi. Procuratura a demonstrat vinovăţia angajaţilor penitenciarului, după ce, acum un an, tot Judecătoria Militară Chişinău i-a achitat pe toate capetele de acuzare.
Deciziile Curţii de Apel sunt definitive şi executorii, însă pot fi atacate cu recurs ordinar la Curtea Supremă de Justiţie.