Doi frați de 3 și 4 ani au murit după ce televizorul a explodat

O soră și un frate de trei și patru ani și-au pierdut viața după ce televizorul, din camera în care se aflau, a explodat. Tragedia a avut loc luni, 18 februarie, în satul Sănătăuca din raionul Florești.

Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție Florești, Lilia Harea, a declarat pentru IPN că oamenii legii au fost alertați de către un vecin care a spus că locuința familiei arde. La fața locului s-a deplasat grupa operativă, pompierii, dar și medicii de la Urgență. Potrivit cercetărilor preliminare, incendiul a pornit după ce un televizor a explodat.

În momentul exploziei, copiii de trei și patru ani se aflau în casă și priveau televizorul, iar tatăl micuților se afla în curte, împreună cu băiatul mai mare, în vârstă de șapte ani. Când a auzit bubuitura, bărbatul a mers imediat în casă și a scos copiii.

Frații au fost transportați la Spitalul din orașul Camenca, însă la scurt timp s-au stins.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.