Doi copii şi mama lor au murit într-un incendiu în raionul Străşeni

Doi copii, de 8 şi 10 ani, şi mama acestora, de 29 de ani, au murit într-un incendiu de proporţii, produs noaptea trecută, 19 martie. Potrivit Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale, tragedia s-a abătut asupra unei familii din satul Micăuţi, raionul Străşeni, transmite Info-Prim Neo. Liliana Puşcaşu, ofiţer de presă, a declarat pentru Info-Prim Neo, că pompierii au fost alertaţi în jurul orei 2.00. Focul s-a extins în patru camere şi a cuprins şi 40% din acoperiş. Stăpânul casei a supravieţuit, dar este internat la Centrul de combustii din municipiul Chişinău, cu arsuri de gradul doi a căilor respiratorii. La faţa locului s-au deplasat experţii, care urmează să stabilească circumstanţele producerii tragediei. Sunt examinează 3 versiuni: producerea unui scurt circuit, o defecţiune la sobă şi ultima, cea mai probabilă, scurgerea de gaze de la o butelie de tip propan-butan. Oamenii din sat spun că pompierii au venit cu întârziere şi că în cisterne aveau puţină apă. Dacă ar fi ajuns la timp, măcar casa ar fi putut fi salvată. Liliana Puşcaşu declară însă că pompierii s-au încadrat în timpul prevăzut în regulament. Apelul a parvenit la ora 2.09, iar pompierii, cu 3 autospeciale, au ajuns la faţa locului la ora 2.33. La lichidarea incendiului a intervenit efectivul detaşamentelor de pompieri şi salvatori Râşcani şi Ciocana. Pompierii din Străşeni sunt mai departe şi le-ar fi luat mai mult timp să ajungă. Solicitat de Info-Prim Neo, primarul satului Micăuţi, Vasile Dolghii, a spus că locuinţa care a ars era împărţită în două. În cealaltă jumătatea a casei locuia sora femeii decedate, cu soţul său şi 2 copii. După ce le-a ars şi jumătatea lor de casă, familia a rămas în stradă. Din Fondul de rezervă al Primăriei vor fi alocate surse financiare pentru înmormântarea femeii decedate şi copiilor ei. De asemenea, s-a făcut demers către Consiliul raional Străşeni cu solicitarea unui ajutor pentru restabilirea casei, care a ars în proporţie de 95 la sută.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.