Doi cetățeni turci au fost condamnați la închisoare în dosarul contrabandei cu heroină

Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a condamnat doi cetățeni turci, la 11 ani și, respectiv, de 6 ani de închisoare, în dosarul celei mai mari capturi de heroină din istoria Republicii Moldova. Pe piața neagră, cele 200 kg de heroină ridicate costă peste 200 000 000 de lei.

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) precizează într-un comunicat de presă că va contesta decizia instanței de fond. Emil Gaitur, ofițerul de presă al PCCOCS, a  explicat pentru IPN că „legea prevede o pedeapsă mai mare, iar faptele infracționale și circumstanțele comiterii lor necesită aplicarea unei pedepse mai aspre, din punctul de vedere al procurorilor PCCOCS”. De asemenea, procurorii PCCOCS vor solicita expulzarea celor doi condamnați, după executarea pedepsei.

Conform uzanțelor în vigoare, instanța de judecată a dispus nimicirea celor 200 kg de heroină introduse în țară prin contrabandă, precum și achitarea de către condamnați a cheltuielilor de judecată, în sumă de peste 40 000 lei. Suplimentar, magistrații au dispus confiscarea în contul statului a circa 200 000 lei de la inculpați.

Activitatea de documentare a grupării de traficanți de droguri s-a desfășurat începând din toamna anului 2020. Cazul a făcut public în iunie 2021. Potrivit materialelor dosarului, heroina urma să fie livrată în statele Uniunii Europene. În acest scop, organizatorul grupării, un cetățean turc, își înregistrase la Chișinău o companie cu activitate de transportare a materialelor de construcție și a articolelor sanitare din Iran, pe cale maritimă, iar apoi pe cale terestră – din Federația Rusă spre Moldova. „După ce și-a format un istoric economic pozitiv, inculpatul a purces la implementarea schemei de contrabandă cu substanțe narcotice”, se arată în comunicatul PCCOCS.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.