Doi angajați ai IGP Ceadîr-Lunga și un lucrător medical, reținuți într-un dosar de corupție

Doi angajați ai Inspectoratului de Poliție Ceadîr-Lunga și un angajat al serviciului de asistență medicală urgentă din localitate au fost reținuți de CNA și Procuratura Anticorupție într-un dosar de corupere pasivă. Potrivit CNA, polițiștii ar fi pretins și primit 350 de euro de la un conducător auto pentru a nu-l documenta pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate, transmite IPN.

Banii au fost transmiși sub controlul CNA și al procurorilor, iar în dimineața zilei de 10 iulie, ofițerii DGT Sud a CNA au efectuat perchezițiI în sediul Inspectoratului de Poliție Ceadîr-Lunga și la domiciliile bănuiților. De la fața locului au fost ridicate diferite sume de bani, dar și două arme deținute legal. Cele trei persoane reținute urmează să fie plasate în izolatorul de detenție provizorie.

Într-o reacție, Inspectoratul General al Poliției susține că conducerea IGP nu tolerează asemenea ilegalități în rândul angajaților și va examina acțiunile acestora inclusiv prin prisma disciplinei de serviciu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.