Igor Dodon susține că, în cazul în care alegerile vor fi considerate democratice și valide de toate instanțele, până pe 24 decembrie este președintele țării în exercițiu, cu toate atribuțiile constituționale. Potrivit lui, există un guvern funcțional, este și cea mai mare fracțiune în Parlament. Acesta și-a exprimat convingerea că în legislativ va exista și o majoritate, care va susține actualul executiv, transmite IPN.
„Pentru a nu permite diferite interpretări și pentru a gestiona situația, inclusiv situația din Parlament și situația legată de pandemie și alte probleme care sunt, eu inițiez discuții cu fracțiunile și grupurile parlamentare din Parlament”, a declarat Igor Dodon, după ședința comună cu președinta legislativului și cu premierul.
Pentru astăzi, 16 noiembrie, este stabilită întrevederea cu fracțiunea PSRM. Marți vor fi invitați la discuții cei din PDM, după care PAS, Platforma DA și alte grupuri parlamentare. „Pentru a înțelege care sunt viziunile. Noi avem câteva legi importante care trebuie să fie votate în timpul apropiat, pe care oamenii le așteaptă. Este vorba de buget. Este vorba de politica fiscală. Este vorba de câteva proiecte care sunt stipulate în programul cu Fondul Monetar Internațional”, a punctat Igor Dodon.
El a ținut să menționeze că în Republica Moldova un președinte poate să își execute angajamentele doar atunci când are susținerea Parlamentului și a Guvernului.
„Vreau să vin cu un mesaj către cei care cred că și-au găsit un idol pe dreapta. Dragi prieteni, din 2009 încoace, să vă aduc aminte câți idoli ați avut? Chirtoacă, Guvernul Filat, Leancă. Cu ce s-a terminat știți? Cu cât mai mari sunt așteptările – și acum vedem declarații așa, de euforie – cu atât mai repede o să fie dezamăgirea. Vreau să amintesc că Republica Moldova este o țară parlamentară. Pentru cei care au uitat – în Republica Moldova un președinte poate să-și execute angajamentele și unele așteptări, care au fost lansate în această campanie, atunci când are susținerea Parlamentului și a Guvernului”, a mai spus Igor Dodon.
Potrivit rezultatelor preliminare ale turului doi al alegerilor prezidențiale, candidata PAS, Maia Sandu, a acumulat 57,75% din voturi, iar candidatul independent Igor Dodon, susținut de PSRM – 42,25%.